Romania:Telemunca pe durata stării de alertă

 

Consimțământul angajatului – condiție sine qua non pentru implementarea telemuncii și muncii la domiciliu pe perioada stării de alertă. Este, însă, necesar un act adițional în acest sens?


Prezentul articol își propune să ofere o scurtă analiză a dispozițiilor articolului 17 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 („Legea nr. 55/2020„).

Conform articolului 17 din Legea nr. 55/2020, pe durata stării de alertă, angajatorul poate dispune, cu consimţământul angajatului, desfăşurarea activităţii în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, modificarea locului de muncă ori a atribuţiilor acestuia.

Având în vedere modul de redactare a articolului 17 din Legea nr. 55/2020, s-ar putea susţine că prin folosirea sintagmei „consimțământul angajatului” s-a intenționat de către legiuitor implementarea măsurii telemuncii, respectiv a muncii la domiciliu printr-o modalitate simplificată de consimțământ al angajaților, fără să fie necesară semnarea în acest sens a unui act adițional la contractul individual de muncă.

Această interpretare ar putea fi susținută și de faptul că implementarea măsurii telemuncii, respectiv a muncii la domiciliu prin act adițional la contractul individual de muncă este deja impusă de legislația existentă la data adoptării Legii nr. 55/2020, respectiv prin Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă („Legea nr. 81/2018”) și Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare, varianta republicată („Codul Muncii”), astfel încât, în măsura în care Legea nr. 55/2020 nu ar reglementa o modalitate derogatorie față de legislația existentă, nu ar fi justificată reglementarea. Cu alte cuvinte, în măsura în care nu ar fi reglementată o modalitate diferită de implementare a telemuncii, respectiv a muncii la domiciliu, cel puțin din perspectiva obținerii consimțământului angajatului, reluarea reglementărilor deja existente la care am făcut referire anterior, nu ar avea sens.

Cu toate acestea, următoarele precizări se impun: 

Forma inițială a proiectului de lege prevedea posibilitatea angajatorului de a dispune telemunca, respectiv munca la domiciliu în mod unilateral, respectiv printr-o decizie unilaterală.

Faţă de această modalitate de implementare în mod unilateral a măsurii de către angajator, Consiliul Legislativ, solicitat să comunice avizul corespunzător cu privire la proiectul de lege, a dispus că articolul care reglementează telemunca, respectiv munca la domiciliu să prevadă o derogare expresă de la dispozițiile legale deja aplicabile care impun acordul angajatului, respectiv de la prevederile Legii nr. 81/2018 privind telemunca şi de la prevederile Codului Muncii privind munca la domiciliu. Totodată, Consiliul Legislativ a punctat, cu această ocazie, că nicio persoană nu poate fi obligată împotriva voinței sale să presteze munca la domiciliu, respectiv munca în regim de telemuncă, „ci acest loc al muncii trebuie agreat expres de părțile contractuale și stipulat în contract sau într-un act adițional.” 

În pofida avizului Consiliului Legislativ menționat mai sus, forma adoptată și promulgată a Legii nr. 55/2020 nu prevede nici derogare expresă de la Legea nr. 81/2020și Codul Muncii, nici nu impune acordul angajatului exprimat prin act adițional. Astfel, Legea nr. 55/2020 cuprinde o formulare deficitară prin utilizarea sintagmei „consimțământul angajatului”.

În acest context, în considerarea avizului Consiliului Legislativ și a lipsei unei derogări exprese de la prevederile legale deja existente, respectiv de la Legea nr. 81/2018și Codul Muncii, s-ar putea susține că prin utilizarea sintagmei ”consimțământul angajatului” nu s-a reglementat o procedură simplificată de implementare a telemuncii, respectiv a muncii la domiciliu, ci scopul a fost doar acela de a încuraja în continuare angajatorii ca și pe perioada stării de alertă să implementeze telemunca și munca la domiciliu.

Cu toate acestea, având în vedere că prin Legea nr. 55/2020, așa cum aceasta a fost adoptată și promulgată (i) nu se prevede expres necesitatea încheierii unui act adițional pentru prestarea muncii la domiciliu, respectiv în regim de telemuncă, (ii) nu se impune acordul angajatului, ci se prevede doar consimțământul acestuia din urmă, şi că (iii) dacă s-ar fi impus acordul părţilor prin act adițional ar fi trebuit menționat expres acest aspect, considerăm că, cel puțin în eventualitatea unui litigiu, angajatorul ar avea la îndemână argumente pentru a susține lipsa necesității acordului angajatului sub forma unui act adițional, cu atât mai mult cu cât contextul actual este, în cele mai multe cazuri, acela al societăților angajatoare care au implementat deja măsura telemuncii, respectiv muncii la domiciliu pe durata stării de urgență, fiind momentan în stadiul continuării acestor măsuri, cu consecința necesității unei proceduri simplificate de obținere a consimțământului angajatului, în orice formă, respectiv modalitate, în detrimentul unei proceduri formaliste de redactare și semnare cu fiecare angajat în parte a unui act adițional.

În orice caz, se impune a se menționa că este în afara oricărui dubiu că atât telemunca cât și munca la domiciliu nu pot fi implementate de angajator pe durata stării de alertă în mod unilateral cum s-a putut proceda pe durata stării de urgență. Cu alte cuvinte, măsura telemuncii, respectiv a muncii la domiciliu nu sunt măsuri unilaterale ale angajatorului.

Echipa bnt Gilescu, Văleanu & Partenerii

 

Abonare la știri

Prin tastarea 'Abonare' sunteți de acord cu condițiile noastre de prelucrare a datelor personale