Legea nr. 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă („Legea”) reglementează utilizarea mesajelor comerciale ce implică comparații între produse sau servicii concurente. Adoptată într-un context economic volatil, Legea a avut ca obiectiv consolidarea protecției consumatorilor și menținerea unui climat concurențial echitabil.
Noțiunea de publicitate comparativă, este definită ca publicitatea care identifică, explicit sau implicit, un concurent ori bunurile sau serviciile acestuia. În esență, ea presupune promovarea propriului produs prin raportare la oferta competitorilor, cu scopul de a evidenția diferențe considerate relevante pentru consumator.
Când devine comparația un risc juridic?
Legea stabilește condiții cumulative pentru ca publicitatea comparativă să fie considerată legală. Astfel, un mesaj publicitar de acest tip este legal numai în măsura în care:
- nu este înșelător;
- vizează produse destinate acelorași nevoi ori scopuri;
- realizează o comparație obiectivă, raportată la una sau mai multe caracteristici esențiale, relevante, verificabile și reprezentative ale produselor/serviciilor analizate, inclusiv prețul;
- nu discreditează și nu denigrează mărcile, denumirile comerciale, semnele distinctive, bunurile, serviciile sau situația unui concurent;
- în cazul produselor cu denumire de origine, comparația se face exclusiv între produse ce poartă aceeași denumire;
- nu profită în mod neloial de reputația unei mărci, a unei denumiri comerciale, a unui semn distinctiv sau a unei denumiri de origine aparținând unui concurent;
- nu prezintă produsele ca imitații sau reproduceri ale unor bunuri sau servicii protejate prin marcă ori denumire comercială;
- nu generează confuzie între comercianți, între autorul publicității și un concurent ori între mărcile, denumirile comerciale, semnele distinctive sau produsele/serviciile acestora.
Prin stabilirea acestor criterii, Legea urmărește să delimiteze clar sfera publicității comparative admise și să prevină derapajele cu potențial înșelător sau denigrator, asigurând astfel un echilibru între libertatea comercială și respectarea principiilor concurenței loiale.
Instituțiile competente și mecanismele de control
Regimul juridic distinge între sesizările provenite de la comercianți și cele formulate de consumatori, stabilind competențe diferite:
- Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național al Audiovizualului – pentru sesizările transmise de comercianți, organizații sau asociații profesionale.
- Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor – pentru reclamațiile înaintate de consumatori.
Astfel, prin Legea 158/2008, legiuitorul a încercat să găsească un echilibru între libertatea comercianților de a-și promova produsele și necesitatea menținerii unui climat de competiție loială. Publicitatea comparativă este permisă, dar strict condiționată.